Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale, 17 mai 2024
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, iar hipertensiunea arterială este responsabilă de peste 60% din decesele de cauză cardiovasculară. Acestea sunt datele Organizației Mondiale a Sănătății, care raportează în 2023 o prevalență a HTA de 48% în România la populația între 30 și 79 de ani, cu mult peste media la nivel mondial care este de circa 35%.
Conform acelorași statistici ale OMS, 6.6 milioane de români suferă de hipertensiune, iar dintre aceștia doar 68% sunt diagnosticați, doar 59% sunt tratați și doar 30% au valorile tensionale controlate prin tratament. Dacă rata de control a hipertensiunii ar ajunge la 50%, peste 140.000 vieți ar fi salvate în următorii 15 ani. Aceasta deoarece complicațiile hipertensiunii sunt multiple și devastatoare, mergând până la insuficiență cardiacă, stroke sau deces. Pentru fiecare creștere de 20 mm Hg a tensiunii sistolice peste valoarea normală, riscul de stroke sau deces se dublează!
Toate aceste date sensibilizează asupra necesității de a trece la acțiune în lupta împotriva hipertensiunii.
Ce putem face? Să acționăm asupra cauzelor care pot fi influențate: alimentația nesănătoasă, fumatul, consumul de alcool, sedentarismul, stresul. Dar în primul rând, să ne determinăm tensiunea arterială. Iar dacă aceasta este mare, să mergem la medic!
Cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva HTA, Societatea Română de Hipertensiune lansează un apel public către întreaga societate și în special către cei cu risc cardiovascular.
Indiferent de vârstă, sex, ocupație sau stil de viață… Măsurați-vă tensiunea arterială! Durează doar câteva minute și vă poate salva viața!
Măsurați-vă tensiunea arterială cu precizie! Controlați-o! Trăiți mai mult!
Prof. Univ. Dr. Theodora Benedek
Președinte, Societatea Română de Hipertensiune